Treceți la conținutul principal

Postări

Cele mai FIERBINŢI fete de pe Facebook?

Postări recente

Veste bună pentru toate femeile! Vor primi minimum 630 de lei de la stat.

Veste bună pentru toate femeile! Vor primi minimum 630 de lei de la stat. Ce condiție trebuie să îndeplinești ca să primești banii: Potrivit unui proiect de lege inițiat de deputatul Ninel Peia, acesta prevede acordarea unei indemnizații viagere pentru femeile care au trei sau mai mulți copii. Aceste indemnizații pentru mame „eroine” pot avea valori cuprinse între 30 și 50% din salariul mediu net pe economie, ceea ce ar însemna între 639 și 1000 de lei.Conform proiectului de lege, femeile care au născut trei copii vor primi 30% din salariul mediu net pe economie. Femeile care au crescut patru copii vor primi 405 din salariul mediu net pe economie, iar cele care au cinci sau mai mulți copii vor primi o indemnizație viageră de 50% din salariul mediu net pe economie. În plus, acestea vor primi și titlul și medalia de „Mamă Eroină”. Această indemnizație viageră se va actualiza anual în funcție de salariul mediu net pe economie și nu va ține cont de alte venituri pe care familia

Lifturi pentru blocurile de patru etaje?

Un pensionar din Braşov a scris proiectul tehnic pentru construcţia de elevatoare şi pentru blocurile mici. De multe ori simţim nevoia unui mic ajutor atunci când urcăm scările, pentru cei care locuiesc în blocuri cu patru etaje acesta reprezentând ceva utopic. „Nu e deloc o utopie”, ne spune Septimiu Voina, pensionar care locuieşte în Bucureşti, dar care la origine este braşovean. Acesta ne explică faptul că cei în vârstă, persoanele cu handicap, dar nu numai aceste categorii, au un mare dezavantaj dacă locuiesc într-un bloc cu patru etaje: „Gândiţi-vă cât de greu îi este unui bătrân să urce 3 – 4 etaje cu sacoşele în mâini”. Pensionarul are o idee inovativă, care, în opinia sa ar rezolva această problemă. El propune un lift exterior, din care să se poată pătrunde în casa scării. Realizarea unui astfel de proiect nu ar pune probleme din punct de vedere al rezistenţei, deoarece aşa cum declară domnul Voina, „blocurile sunt construite din panouri şi ar trebui doar să decupăm câte un

Mesajul postat de Simona Halep pe Facebook, după ce s-a întors acasă de la Melbourne

Mesajul postat de Simona Halep pe Facebook, după ce s-a întors acasă de la Melbourne Simona Halep a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj prin care le mulțumește organizatorilor de la Australian Open pentru experiența petrecută acolo, în orașul Melbourne. ” Mulțumesc Melbourne pentru 2 săptămâni minunate. Sunt acasă în refacere alături de noul meu prieten. Mulțumesc tuturor pentru susținere, voi reveni cât mai curand posibil ”, este mesajul Simonei postat pe rețeaua de socializare. Alături de acest mesaj, tenismena a adăugat și o fotografie cu trofeul primit la Australian Open, după ce a pierdut finala cu Caroline Wozniacki. Multumesc Melbourne pentru 2 saptamani minunate.  😊 🙌 Sunt acasa in refacere alaturi de noul meu prieten.  😇 Multumesc tuturor pentru sustinere, voi reveni cat mai curand posibil. Thanks Melbourne for 2 wonderful weeks.  🙌 I'm at home with my new friend. 😊 Thank you all for your support!

4 proiecte mari de infrastructura

FOTOGALERIE  Bilant al marilor proiecte de infrastructura din Bucuresti la final de an: doar doua proiecte din 4 au fost finalizate. Lucrarile de largire a str. Fabrica de Glucoza si a parcarii park&ride de pe Sos. Pantelimon nu au mai inceput La inceputul acestui an, in Bucuresti erau in lucru 4 proiecte mari de infrastructura: Pasajul subteran de la Piata Sudului, Pasajul de la Ciurel, Pasajul Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu, largirea bd. Liviu Rebreanu (etapa II). Primaria Capitalei a reusit sa finalizeze doar Pasajul de la Piata Sudului si largirea bd. Liviu Rebreanu. In ceea ce priveste pasajele de la Ciurel si de la Nicolae Grigorescu, desi primarul Gabriela Firea a spus ca se vor finaliza in acest an, inca mai este de lucru. Lucrarile de largire a strazii Fabrica de Glucoza si la parcarea park&ride de la capatul Sos. Pantelimon, programate pentru acest an, nu au mai inceput.  Pasajul Ciurel Pasajul de la Ciurel este departe de a fi gata, desi primarul g

adevaru si vorbele unor femei singure

Confesiunile unor femei singure... "A fi singura suna mai grav decat a fi singur. Se presupune ca femeile sunt niste fiinte firave, care au nevoie de ocrotire, in timp ce barbatii se pot descurca singuri. Totusi, a fi singura iti da prilejul de... "A fi singura suna mai grav decat a fi singur. Se presupune ca femeile sunt niste fiinte firave, care au nevoie de ocrotire, in timp ce barbatii se pot descurca singuri. Totusi, a fi singura iti da prilejul de a te cunoaste mai bine, de a dedica tot timpul celei mai importante persoane - TU - si nu e nimic rau in asta", spune  cameleonic , o cititoare Eva.ro. Ramona, o prietena care are 30 de ani, imi spune ca isi doreste o cariera si crede ca un barbat in viata ei ar impiedica-o sa isi atinga telul. "In momentul de fata muncesc pe mai multe fronturi, adica si la job si la proiecte personale. Ma implic foarte mult in ceea ce fac si m-as simti vinovata sa-l neglijez... Este o perioada mai aglomerata, atat!

Ne irosim trei sferturi din viață

Ne irosim trei sferturi din viață încercând să semănăm cu alții.” —  Arthur Schopenhauer despre  timp  şi  viață